În acord cu decizia Comitetului Director al proiectului național de implementare a Sistemului European de Verificare a Medicamentelor întrunit în data de 15 noiembrie, OSMR anunță prelungirea derulării testelor valabile pentru etapa PILOT până la data de 15 ianuarie 2019.
Echipa de coordonare a testelor din cadrul OSMR va desfășura activitatea de aliniere între DAPP ce au transferat deja date complete în mediul SNVM PROD și Utilizatorii Finali ce dețin Locații de Utilizator Final operaționale în mediul SNVM PROD astfel încât scenariile de testare stabilite de Grupul de Lucru 5 – PILOT să poată fi realizate, utilizând cutii reale de medicamente serializate și operațiuni în mediul SNVM PROD.
OSMR precizează că mediul SNVM PROD conține deja date complete despre aproximativ 500 de medicamente, cu peste 1,5 milioane de cutii de serializate destinate pieței naționale, ce aparțin de un număr de aproximativ 50 de DAPP, iar un număr de peste 1400 de organizații Utilizator Final sunt în proces de înregistrare pentru acces la SNVM, dintre acestea 33 fiind în faza de definire a Locațiilor Utilizatorului Final, 10 fiind în faza de teste în mediul IQE și unul – Europharm Holding SA, având procesul finalizat și realizând și prima scanare cu succes în mediul SNVM PROD în data de 05 noiembrie (https://osmr.ro/prima-cutie-de-medicamente-scanata/).