Începutul unui nou an este întotdeauna momentul perfect pentru a reflecta asupra evenimentelor care s-au derulat în anul precedent și pentru a seta obiective aferente anului în curs.

Mentalitatea echipei OSMR este aceea de îmbunătățire continuă, așadar, în timp ce aruncăm o privire asupra anului 2022 și trecem în revistă realizările majore – o nouă versiune a sistemului implementată sub coordonarea OSMR:  SNVM Core 1.10 ,  Acord de Cooperare  semnat între OSMR și Agenția Națională a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România, Aplicația Alert Manager  conectată la Hub-ul EU AMS și participare activă a echipei OSMR la identificarea și soluționarea problemelor tehnice descoperite în timpul fazei Pilot, publicarea Ghidului de Alerte SNVM, avem în vedere că întotdeauna este loc de îmbunătățire.

Așadar, întrucât ne-am îndeplinit încă o dată cu succes misiunea, aceea de a asigura un Sistem Național de Verificare a Medicamentelor (SNMV) funcțional și securizat, în conformitate cu Directiva Europeană 2011/62/UE și cu Regulamentul Delegat 2016/161, suntem pregătiți să continuăm munca susținută și să ne concentrăm pe sporirea reducerii alertelor și pe asigurarea creșterii ratei de decomisionare înregistrată în SNVM.

Dorim să vă împărtășim graficul anual care ilustrează activitatea din SNVM în anul 2022, mai exact numărul total de tranzacții efectuate de Utilizatorii Finali și alertele care au fost generate în sistem.

image RO

Suntem extrem de recunoscători tuturor părților interesate din acest proiect pentru cooperarea excelentă, efortul și angajamentul deosebit și pentru implicarea în asigurarea accesului pacienților la medicamente autentice.