Pe data de 19 februarie 2020 a avut loc evenimentul “Siguranţa Pacientului prin Siguranţa Medicamentului”, care a marcat un an de la operaționalizarea Sistemului Național de Verificare a Medicamentelor (SNVM) în România.
“Impactul medicamentelor false asupra sănătății publice este unul semnificativ, iar pentru România întărirea sistemului de verificare a calității este deosebit de important având în vedere de exemplu retragerea din ultimul timp a medicamentelor de pe piață sau fenomenul îmbătrânirii populației și a creșterii din această perspectivă a cererii de medicamente și produse medicale. Venim cu soluții practice tocmai pentru a ne asigura că pacientul primește un produs pentru care o companie își asumă responsabilitatea autenticității lui, un produs nefalsificat ”, a declarat Laurențiu Mihai, director general OSMR.
Primului an de implementare nu i-au lipsit provocările, companiile necesitând achiziții de sisteme informatice noi, procese și proceduri actualizate, formarea personalului. În prezent, procentul de alerte false date de SNMV este de 0,3 %, sub media europeană. Ținta urmărită la nivel european este de 0,05% din totalul tranzacțiilor efectuate pentru ca sistemul să fie considerat ajuns la maturitate. Toate acestea sunt însă parte inerentă a perioadei de stabilizare, urmărindu-se printr-un dialog deschis între toți actorii implicați atât la nivel European, cât și național, identificarea celor mai eficiente soluții.