Un pas important în implementarea SNVM (Sistem Național de Verificare a Medicamentelor) a fost îndeplinit: OSMR a trecut prima evaluare organizată de EMVO (European Medicines Verification Organization).
Pentru ca înrolarea tehnică a unui SNVM să înceapă, EMVO se asigură că toate standardele țintă operaționale și de asigurare a calității sunt atinse. Așadar, instanța IQE (Integrated Qualified Environment) a SNMV, însemnând mediul de test, poate fi acum conectat la instanța IQE a EMVS (European Medicines Verification System), permițând testarea conectivității dintre cele doua sisteme din locațiile end-user.
OSMR pregatește deja acțiunile necesare pentru parcurgerea cu succes a celei de-a doua evaluări EMVO, astfel încât să poată fi posibilă implementarea fazei PILOT, estimată pentru luna august, în mediul productiv (SNVM Prod).